Cheile Rametului

Spre Cheile Rametului se poate ajunge din Teius, prin Cheile Manastirii (in apropiere se afla manastirea Ramet), apoi la cabana Ramet, de unde in mai putin de o ora se ajunge in Cheile Rametului. Traseul de acces prin chei este marcat cu cruce albastra, iar pe alocuri si cu triunghi albastru.

Parcurgerea cheilor se poate face in 1 ½ - 2 ore. La intrare in defileu se afla un portal de 8 - 10 m. In desfasurarea lor cheile au numeroase schimbari de directie. Cheile se desfasoara printre doua masive calcaroase. Masivul Urmezeu (1135 m) se afla la nord iar la sud se afla masivul Fundoiu (1189 m).

Zona Cheilor Rametului a fost declarata rezervatie naturala in anul 1969, totalul suprafetei ocrotite insumand 150 ha. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit turistul sunt portalul de la intrarea in chei, abrupturile calcaroase impresionante, marmitele care uneori au o adancime de 2 m, grotele si pesterile din versantii calcarosi.

Alte obiective din zona ar mai fi Manastirea Ramet, Piatra Cetii, Pestera Poarta Zmeilor, Pestera Huda lui Papara, Avenul din Piatra Cetii, Cheile Manastirii, Cheile Geogelului, Cheile Cetii, Cheile Pietrei Baitii, Cheile Pravului, Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Valea Ariesului.