Cheile Turenilor

Cheile Turenilor se afla in perimetrul Muntilor Trascau, iar accesul se face din municipiul Turda mai intai pe drumul E 15, cheile observandu-se in partea stanga a drumului. Accesul in chei se poate face si din localitatea Sandulesti. Aceste chei sunt situate in apropierea mult mai celebrelor Chei ale Turzii.

Cheile Turenilor au capatat statutul de rezervatie naturala mixta (de interes peisagistic, floristic, faunistic, arheologic si geologic). Cele mai vechi urme de locuire din Cheile Turenilor dateaza din mileniul 5 i.e.n. Alte descoperiri din aceasta zona dateaza din perioada finala a epocii neolitice si din epoca bronzului.

In pesterile din Cheile Turenilor au fost gasite vestigii dovedind locuirea sezoniera a acestora inca din epocile stravechi. Atentia turistilor este atrasa de un tumul cu diametrul de 40 de metri si inalt de 3 metri, aflat pe dealul Ghienghe, la punctul La Furnici, tumul in care recent au fost cercetate morminte de la inceputul epocii bronzului.