Manastirea Bistrita

Manastirea Bistrita este una dintre cele mai importante si mai vechi ctitorii musatine din Moldova. Ea este asezata in partea de apus a orasului Piatra Neamt, la 7 km de acesta.

Primul ctitor al acestei biserici este considerat dupa traditie Petru I  Musat. Adevaratul ctitor al manastirii Bistrita este insa, marele voievod Alexandru cel Bun, fiul doamnei Anastasia si a lui Roman I Musat. Alexandru I zideste in locul fostei biserici de lemn o impunatoare biserica de piatra, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Domnitorul alege aceasta manastire loc de vesnica odihna pentru el si familia sa.

Prima atestare documentara a manastirii Bistrita este un act emis de mitropolitul Iosif Musat, cu acordul lui Alexandru cel Bun, la 7 ianuarie 1407.

In anul 1498 Stefan cel Mare, nepotul ctitorului a zidit la manastire o frumoasa clopotnita, prevazuta la etaj cu un mic paraclis domnesc inchinat Sfantului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul Moldovei. Stefan cel Mare doneaza manastirii si doua clopote.

Petru Rares este al treilea ctitor al manastirii Bistrita. Intre anii 1541 - 1546 el reface integral zidul de incinta si turnul de intrare. Zideste o noua Casa Domneasca in partea de vest, si extinde paraclisul lui Stefan cel Mare din clopotnita.

In secolul al XVIII - lea, manastirea Bistrita a trait o epoca de decadenta. Numeroase manuscrise, obiecte si odoare sunt instrainate. Chiliile, biserica si Casa Domneasca a lui Petru Rares ajung in paragina, personalul se imputineaza, iar manastirea isi pierde rolul spiritual si cultural pe care il avuse pana in acest moment.

In secolul XIX in timpul rascoalei eteriste in incinta manastirii si chiar in biserica s-au dat adevarate lupte intre greci si turci. Atunci au fost devastate mormintele ctitorilor si au fost furate obiecte vechi pretioase.

In timpul primului razboi mondial in cadrul manastirii a functionat un spital pentru raniti. Aici au fost ingrijiti peste 800 de soldati, bucurandu-se de sprijin permanent din partea personalului manastirii. Mai apoi, intre anii 1919 - 1925 aici a existat si un orfelinat.