Vesti excelente pentru Scoala Gimnaziala „Florin Comisel”

1 min read

[ad_1]

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că, astăzi, a fost semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții “Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială „Florin Comișel” și construire sală de educație fizică școlară.”

Potrivit informațiilor oficiale, valoarea totală a proiectului este de 4.220.237,50 lei, finanțare obținută prin Programul Operațional Regional.

Astfel, prin accesarea fondurilor nerambursabile, clădirea școlii va fi reabilitată din punct de vedere termoenergetic și va fi construită și dotată o sală de educație fizică școlară, întrucât, în prezent, nu există infrastructura necesară desfășurării activităților sportive în cadrul școlii.

Proiectul face parte din programul “O 9 șansă! Sprijinirea comunității marginalizate din Municipiul Ploiești” și va contribui la creșterea accesului la educație pentru persoanele din comunitățile marginalizate, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Articolul Vesti excelente pentru Scoala Gimnaziala „Florin Comisel” a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Nu rata

Recomandari