Oarece vesti imbucuratoare in… „nebuna”si prea… prelungita criza a apei calde la Ploiesti! Confirmari…

2 min read

[ad_1]

„Delegaţia consilierilor locali condusă de viceprimarul Daniel Nicodim, din care au făcut parte şi directorul economic al Primăriei Ploieşti, Nicoleta Crăciunoiu, şi un director din cadrul Direcţiei Juridice, a ieşit în urmă cu câteva minute de la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei. Ambele variante luate în calcul pentru achiziţia de gaze (respectiv cea de acordare, în primă fază, a unui avans de 5 milioane de lei societăţii Termo Ploieşti şi cea acordare a unui împrumut în valoare de 10 milioane lei) sunt legale şi nu necesită o reavizare de la Consiliul Concurenței .

Delegaţia este acum în drum spre Ploieşti, iar imediat ce aceasta va ajunge la primărie, va fi convocată o nouă şedinţă de Consiliul Local. Proiectele vor avea de data aceasta avize favorabile şi, fireşte, vor avea votul consilierilor. Deci, vom avea bani pentru a cumpăra prima tranşă de gaze necesară pentru luna octombrie şi să plătim avansul pentru restul cantităţii necesare în sezonul rece.

A doua veste bună este că, tot astăzi, la ora 13.00, ANRE va lua în discuţie cererea de emitere a licenţei provizorii pentru Termo Ploieşti. Informaţiile primite sunt bune. Deci, astăzi vom avea şi licenţă.

Trebuie să menţionez aici că această echipă s-a bucurat de tot suportul preşedintelui Consiliul Judeţean, Iulian Dumitrescu, cel care a mediat toate aceste întâlniri”. Veștile au fost postate pe propriul cont de socializare de catre Simona Popescu, consilier local.

Trebuie spus că în zilele de weekend, consilierii locali s-au întalnit în nu mai puțin de 4 ședințe extraordinare. Dar mai contează?! Important e să se facă pași repezi, concreți, astfel încât ploieșetenii să beneficieze, cum e firesc, de apă caldă și căldură.

Articolul Oarece vesti imbucuratoare in… „nebuna”si prea… prelungita criza a apei calde la Ploiesti! Confirmari… a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Nu rata

Recomandari