A inceput cea de-a III-a editie a concursului pentru elevi Scoala Banilor Bine-Crescuti, desfasurata pe platforma Scoala de Bani

5 min read

[ad_1]

BCR a lansat cea de-a III-a ediție a concursului online Școala Banilor Bine-Crescuți. În cadrul competiției, elevi din toate școlile din țară își pot înscrie lucrările artistice pe platforma Școala de Bani, prin intermediul profesorilor lor, pentru a dobândi o serie de premii: un colț de educație financiară, materiale dedicate educației financiare și, nu în ultimul rând, titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți” pentru instituția de învățământ din care fac parte. Competiția se desfășoară în perioada 31 octombrie – 15 decembrie, iar în cadrul ei se pot înscrie elevii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani.

În concurs, copiii vor participa cu desene originale, inspirate de teme de educație financiară, realizate pe cont propriu, ce vor fi înscrise și urcate de către profesorii lor pe platforma Școala de Bani. Prin lucrările lor, elevii vor trebui să abordeze una dintre următoarele trei teme:

1.            Economisesc pentru visul meu

2.            La ce ne ajută banii?

3.            Avem grijă de resursele mediului înconjurător

Competiția încurajează abordarea creativă a subiectului de educație financiară, tocmai pentru a-i determina pe copii să își exploreze singuri înțelegerea despre bani, despre consum, depre planurile și dorințele lor. Fiecare dintre temele propuse abordează o zonă esențială pentru dezvoltarea personală a copiilor, care să le permită extinderea inteligenței financiare. Competiția este o continuare „practică” a cărților Școala Banilor Bine-Crescuți, în care copiii au șansa să-și continue pe cont propriu povestea despre bani, a declarat Claudia Oprescu, coordonatorul proiectului Școala de Bani.

Competiția se desfășoară în două etape:

În prima etapă, desfășurată în perioada 31 octombrie – 23 noiembrie, profesorii își vor înscrie școala în competiție, prin încărcarea desenelor elevilor pe platforma Școala de Bani. Fiecare școală poate înscrie un număr maximum de 12 lucrări în competiție. Școlile pot trimite mai puțin de 12 lucrări, însă nu mai multe. Nu vor fi acceptate mai multe înregistrări în concurs din partea aceleiași școli. Cele 12 lucrări ale elevilor care reprezintă unitatea de învățământ în competiție trebuie să fie de mărimea A4. Orice tehnică compoziţională este acceptată: ulei, acuarelă, creion, peniţă, colaj, ceracolor etc. Lucrarea originală va fi fotografiată și încărcată pe website-ul scoaladebani.ro, în formularul aferent, cu ajutorul unui program de transmitere fisiere (Wetransfer, Fastupload). Linkul de transfer va fi copiat în câmpul aferent în formularul de concurs. În urma acestei etape, cele mai bune 10 desene vor fi selectate pentru cea de-a doua etapă.

În a doua etapă, între 6 și 15 decembrie, care este și cea finală, cele 10 desene vor fi postate pe pagina de social media a Școlii de Bani. Acestea vor fi votate de către utilizatori printr-un like. În aceeași etapă, un juriu intern al BCR va nota lucrările. Atât în urma deciziei juraților, cât și a utilizatorilor care au apreciat postările, va fi desemnat un desen câștigător, iar școala căreia îi aparține va primi titulatura de Școala Banilor Bine-Crescuți.

Toate școlile care se califică în cea de-a doua etapă vor primi câte 50 de cărți Școala banilor bine-crescuți per instituție de învățământ și o serie de ateliere gratuite de educație financiară susținute de autoarea cărții, Cristina Andone și de profesorii Școlii de Bani.

De cealaltă parte, pe lângă titulatura de „Școala Banilor Bine-Crescuți”, școala desemnată câștigătoare va primi și următoarele premii: câte o carte „Școala Banilor Bine-Crescuți”, pentru toți elevii din școală cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, 20 de cărți „Școala Banilor Bine-Crescuți”, pentru biblioteca școlii, dar și un colț de educație financiară, alcătuită dintr-o bibliotecă pentru cărți, piese de mobilier și materiale educaționale destinate educației financiare.

Competiția reprezintă continuarea proiectului editorial Școala Banilor Bine-Crescuți”, realizat de Banca Comercială Română și Editura Univers, sub umbrela căruia au fost lansate două volume de cărți de povești dedicate educației financiare pentru copii. Cele două volume, realizate de Cristina Andone, au rolul de a pune bazele cunoștințelor financiare în educația copiilor. Competiția Școala Banilor Bine-Crescuți reprezintă o nouă modalitate de implicare a elevilor în noțiunile de educație financiară, într-o manieră distractivă și educativă, care să le deschidă apetitul pentru acest domeniu, atât de necesar dezvoltării personale și maturizării financiare.

Articolul A inceput cea de-a III-a editie a concursului pentru elevi Scoala Banilor Bine-Crescuti, desfasurata pe platforma Scoala de Bani apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Nu rata

Recomandari