Stiri · 21/11/2022

S-a lansat IMM Hub, un program dedicat mediului antreprenorial


Institutul de Studii Financiare (ISF), împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și în parteneriat cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), au lansat, în această săptămână, IMM Hub, un program dedicat mediului antreprenorial. 

Evenimentul inaugural a avut loc la București, pe data de 15 noiembrie 2022, fiind găzduit de CNIPMMR. Întâlnirea a fost organizată în formatul unui workshop la care au participat, alături de antreprenori, și reprezentanți ai ISF și A.S.F., ai altor instituții cu relevanță pentru mediul de afaceri, precum și experți ai pieței financiare non-bancare. Printre vorbitori s-au numărat Sterică Fudulea, Secretarul general al CNIPMMR, Prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, Prorectorul Academiei de Studii Economice din București (ASE), Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București (BVB), Daniel Apostol, Directorul de Comunicare și Educație Financiară al Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), Cătălin Câmpeanu, Directorul adjunct al Institutului de Studii Financiare (ISF) și Alexandru Ciuncan, Președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare – Reasigurare (UNSAR). 

Primul eveniment regional a fost organizat la Alba – Iulia, fiind găzduit pe data de 17 noiembrie de Universitatea “1 Decembrie 1918”, la care au fost invitați parteneri ai Institutului de Studii Financiare. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul conferinței au fost Prof. univ.dr. Daniel Breaz, Rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Prof. univ. dr. Marian Siminică, Directorul executiv ISF, Prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, Prorectorul Academiei de Studii Economice din București, Prof. univ. dr. Dan Topor, Decanul Facultății de Științe Economice, Universitatea “1 Decembrie 1918”, Dan Manolescu – Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Alexandru Ciuncan – Președintele UNSAR și Daniel Apostol – Directorul de Comunicare și Educație Financiară al ASF. 

Misiunea IMM Hub este de a construi o platformă interactivă de consultare a antreprenorilor cu privire la dificultățile pe care le întâmpină, de a disemina cu ajutorul lor programe de educație financiară destinate mediului antreprenorial și angajaților acestuia, precum și de prezentare și bună înțelegere a unor concepte din cadrul piețelor financiare non-bancare. Acest program își propune să adreseze nevoi concrete identificate în cadrul dialogului continuu cu antreprenorii, dezvoltând și consolidând astfel demersul de educație financiară pe care îl realizează în comun Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Articolul S-a lansat IMM Hub, un program dedicat mediului antreprenorial apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link