Pentru un ochi neantrenat, costumele populare românești pot părea asemănătoare: cămăși albe cu broderii colorate, fuste țesute, veste de piele și pălării. Privite cu atenție, ele se dovedesc însă adevărate documente. Culorile, motivele cusute, felul în care este legată basmaua sau forma pălăriei spuneau odinioară din ce sat venea cineva, dacă era tânăr sau în vârstă, căsătorit sau nu, dacă purta haine de lucru sau de sărbătoare.
Astăzi, portul popular se poartă mai ales la sărbători, la nunți, la slujbele de duminică în anumite sate și la festivaluri, dar interesul pentru el a crescut mult, iar ia a devenit un simbol recunoscut în întreaga lume. Acest ghid te ajută să recunoști piesele principale ale costumului, să înțelegi câteva diferențe regionale și să știi unde îl poți vedea, cum deosebești o piesă autentică și cum o păstrezi.
De ce costumul popular este un limbaj
În satul tradițional, hainele erau făcute în casă, de femeile familiei, din materiale produse tot acolo: cânepă, in, lână, mai târziu bumbac. Fiecare piesă cerea săptămâni sau luni de muncă, iar priceperea unei fete la țesut și cusut era apreciată în comunitate. Costumul de sărbătoare se păstra cu grijă în lada de zestre și se transmitea de la o generație la alta.
Pentru că fiecare zonă avea propriile modele și reguli, costumul funcționa ca un semn de apartenență. La un târg sau la o nedeie, oamenii își puteau recunoaște consătenii după port. Motivele cusute aveau și ele semnificații: romburi, spirale, cruci, motive vegetale sau stilizări ale unor obiecte din gospodărie, legate de protecție, fertilitate și belșug.
Contau și etapele vieții. Fetele nemăritate purtau adesea capul descoperit sau împodobit cu flori și panglici, iar femeile căsătorite își acopereau părul cu basma, ștergar sau marama, după obiceiul locului. Culorile vii erau specifice tinerilor, în timp ce vârstnicii purtau haine în tonuri mai sobre.
Piesele costumului femeiesc
Ia, inima costumului
Cămașa femeiască, numită ie în multe regiuni, este piesa cea mai cunoscută. La cămășile tradiționale, broderia se organizează după o structură precisă. Pe umăr se află altița, o bandă bogat decorată, sub ea vine încrețul, care strânge materialul, iar pe mânecă coboară râurile, șiruri verticale de motive. Pieptul și spatele pot avea și ele broderii. Arta cămășii cu altiță a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, iar în ziua de Sânziene se sărbătorește și Ziua Universală a Iei.
Ia se cosea pe pânză de in, cânepă sau bumbac, cu fire de lână, bumbac sau mătase, iar în unele zone se adăugau mărgele, paiete numite fluturi sau fir metalic. Culorile și densitatea broderiei variază mult de la o zonă la alta, de la cusăturile negre pe alb ale Mărginimii Sibiului la ornamentele bogate, colorate, din Bucovina sau Oltenia.
Fote, catrințe și zadii
Peste cămașă, femeile purtau piese țesute care acopereau partea de jos a corpului. În Muntenia și Oltenia se întâlnește adesea fota, o piesă înfășurată în jurul trupului. În Moldova și Bucovina, catrința, de obicei în pereche, una în față și una în spate, decorată cu dungi și uneori cu fir metalic. În Maramureș, zadiile țesute în dungi colorate, iar în Banat și în zona Hunedoarei, oprege cu franjuri lungi, care se mișcă spectaculos la dans.
Acoperămintele capului și podoabele
Marama, un văl lung și subțire, adesea din borangic, adică mătase naturală, era piesa de sărbătoare a femeilor măritate în multe zone. Basmaua, mai simplă, se purta zilnic. Podoabele completau ținuta: salbe de monede, coliere de mărgele, iar în Țara Oașului, gulerele lucrate din mărgele colorate, numite zgărdane, sunt spectaculoase.
Piesele costumului bărbătesc
Costumul bărbătesc este, în general, mai sobru, dar la fel de bine gândit. Cămașa este lungă, adesea până deasupra genunchilor, strânsă în talie cu un brâu țesut colorat sau cu un chimir, o curea lată de piele, uneori ornamentată și folosită și pentru a păstra lucruri mărunte.
Pantalonii diferă de la o zonă la alta. Ițarii, din lână albă, strâmți și foarte lungi, încrețiți pe picior, sunt specifici mai multor regiuni. În alte locuri se poartă cioareci din postav gros, iar în Maramureș, pantaloni largi din pânză, numiți gaci, potriviți pentru vară. În picioare, bărbații purtau opinci de piele legate cu nojițe sau, mai târziu, cizme.
Peste cămașă vin pieptarele și cojoacele din piele de oaie, decorate cu broderii și aplicații de piele colorată. Pentru vremea rece, sumanele și alte haine groase din postav. Pălăria completează imaginea: în Maramureș, clopul mic, de paie sau de pâslă, iar în alte zone pălării cu boruri largi sau căciuli de blană, iarna. Traista țesută, purtată pe umăr, era nelipsită.
Câteva diferențe regionale, pe scurt
Fiecare zonă etnografică are particularitățile ei, iar specialiștii identifică zeci de variante locale. Câteva repere te ajută să faci primele distincții:
- Maramureș: zadii în dungi, clopul mic purtat de bărbați, gacii largi de vară și cojoace scurte, totul într-o combinație sobră de alb, negru și roșu.
- Țara Oașului: costume scurte și foarte colorate, cu mărgele multe și zgărdane spectaculoase.
- Bucovina: catrințe țesute cu fir metalic, ii bogat ornamentate și cojoace brodate cu multă migală.
- Mărginimea Sibiului: broderii negre pe pânză albă, de o eleganță aparte.
- Banat: oprege cu franjuri lungi, ornamente aurii și argintii, podoabe bogate.
- Oltenia și Muntenia: fote colorate, ii cu fluturi și motive florale vii.
Lista este, desigur, o simplificare. În interiorul aceleiași regiuni, satele vecine pot avea diferențe vizibile pentru un localnic, de la culoarea dominantă la felul în care se leagă basmaua. Tocmai această diversitate face din portul popular românesc un subiect inepuizabil.
Unde poți vedea costumele populare
Muzeele etnografice sunt cel mai bun punct de pornire. Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Satului din București, Muzeul ASTRA din Sibiu și Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca au colecții bogate, cu piese din toate regiunile țării. Multe muzee județene au și ele secțiuni dedicate portului local.
În muzee, uită-te la detalii: dosul broderiilor, felul în care sunt îmbinate bucățile de pânză, diferențele dintre piesele de purtat zilnic și cele de sărbătoare. Multe expoziții explică și semnificația motivelor, ceea ce te ajută să le recunoști apoi pe teren.
Cea mai vie experiență este însă să vezi costumele purtate. În Maramureș, în Țara Oașului, în Bucovina sau în Mărginimea Sibiului, duminica și la marile sărbători, mulți localnici merg la biserică în port popular. Festivalurile folclorice, nedeile și sărbătorile de iarnă sunt și ele ocazii excelente. Pentru că multe dintre aceste sate se află în zone de munte, alege perioada călătoriei ținând cont de sfaturile despre cum alegi cel mai bun sezon pentru o vacanță montană.
Dacă te pasionează subiectul, poți construi o întreagă călătorie în jurul lui, la fel cum alții își organizează o vacanță tematică pe urmele castelelor: câteva muzee, două-trei sate cunoscute pentru port și o vizită la un atelier unde se coase sau se țese.
Cum recunoști o piesă autentică și cum o păstrezi
Popularitatea iei a adus pe piață și multe produse industriale, care imită broderia tradițională. Nu e nimic greșit în a purta o bluză inspirată din folclor, dar dacă vrei o piesă lucrată de mână, câteva indicii te ajută:
- întoarce piesa pe dos: cusătura manuală are mici neregularități și noduri, în timp ce broderia mecanică este perfect uniformă;
- verifică materialul: pânza de in, cânepă sau bumbac natural și firele naturale sunt specifice pieselor tradiționale;
- întreabă cine a cusut-o, din ce zonă sunt motivele și cât a durat lucrul;
- fii realist cu prețul: o ie cusută manual cere zeci sau sute de ore de muncă.
O piesă tradițională are nevoie de grijă. Câteva reguli simple îi prelungesc mult viața:
- spal-o de mână, în apă rece sau călduță, cu un detergent delicat;
- nu o stoarce prin răsucire și nu o lăsa la înmuiat mult timp, ca să nu se ia culorile;
- usuc-o întinsă, la umbră, nu la soare direct;
- calc-o pe dos, peste un prosop, la temperatura potrivită materialului;
- păstreaz-o într-un sac de bumbac, nu în pungă de plastic, ferită de umezeală și molii.
Întrebări frecvente
Pot purta ia la ocazii obișnuite?
Da. Ia a devenit o piesă de garderobă apreciată și poate fi purtată cu jeanși sau cu o fustă simplă. Important este să o porți cu respect și să știi, dacă se poate, de unde provine.
Ce suvenir legat de port pot cumpăra fără să cheltui mult?
Un brâu țesut, o traistă, o basma sau o mică piesă brodată sunt variante accesibile și autentice, mai ales când le cumperi direct de la meșteșugari, la târguri și festivaluri.
Este potrivit să fotografiez oameni în port popular?
Întreabă întotdeauna înainte. Mulți localnici acceptă cu plăcere, mai ales la festivaluri, dar la biserică sau la evenimentele de familie discreția este mai potrivită.
Costumul popular românesc este o carte scrisă cu ac și fir, în care fiecare zonă și-a lăsat semnătura. Cu cât înveți să-l citești, cu atât fiecare vizită într-un sat sau într-un muzeu devine mai bogată. Iar când vezi o ie purtată cu mândrie într-o duminică de sărbătoare, înțelegi că această carte nu s-a încheiat încă.
Foto: Luis Zambrano / Pexels