Dimineața pare însorită, în vale e chiar cald, iar cineva spune: „Nu ne trebuie multe lucruri, e doar o zi”. La două ore după plecare, pe creastă, bate vântul, ceața coboară, iar mâinile devin roșii și țepene. Octombrie are o față dublă. Poate fi cea mai frumoasă lună pentru munte sau pentru dealuri împădurite, dar și cea în care greșelile mici de echipare se simt repede. Mai jos găsești recomandări pentru un rucsac pe care nu te va durea să-l porți și care nu te lasă la greu.
Rucsacul în sine: mărime, reglaje, greutate
Pentru o zi întreagă ajunge un rucsac de 20-30 de litri. Unul mai mare te îndeamnă să-l umpli cu lucruri inutile, iar unul prea mic te obligă să legi haine pe afară. Contează mai mult cum stă pe tine decât cât costă: bretelele late, cu burete, o curea peste șolduri care duce greutatea în jos și o curea de piept pentru stabilitate. Reglează-le acasă, cu ceva în el, nu pe poteca de plecare.
Spatele trebuie să respire, mai ales dacă urci intens. Un panou cu ventilație ajută, dar nu face minuni; cel mai important rămâne felul în care aranjezi lucrurile. Cele grele se așază aproape de coloană și spre mijlocul spatelui, cele ușoare jos sau sus, iar ce îți trebuie des, ca batoanele sau apa, în buzunarele laterale.
O regulă bună: dacă rucsacul trece de zece la sută din greutatea ta, scoate ceva. Mult mai multe drumeții se strică din cauza oboselii acumulate decât din lipsa unui obiect. Cântărește-l o dată acasă, pentru a nu avea surprize la urcare.
Ajustează din mers, nu aștepta să-ți fie frig sau să transpiri. La prima urcare mai serioasă, scoate fleece-ul înainte să te încingi, iar la pauză îmbracă-l înainte să te răcești. Transpirația rămasă în haine se transformă în frig la prima oprire, iar tremurul de la prânz strică restul zilei. Un obicei bun: oprește-te trei minute după primul sfert de oră de mers și lasă corpul să se încălzească, apoi renunță la un strat.
Straturile de haine, nu o haină groasă
Principiul stratificării e vechi, dar mulți încă îl ignoră. La bază, un tricou termic sau din material care evacuează transpirația, nu bumbac, care rămâne ud și rece. Deasupra, un fleece sau o bluză călduroasă. La exterior, o geacă ușoară care oprește vântul și ploaia, chiar dacă prognoza promite soare.
Bumbacul trebuie evitat pe cât posibil, inclusiv la șosete. Șosetele din lână merinos sau din fibre sintetice previn bășicile și țin picioarele uscate. Dacă ai loc, ia o pereche de rezervă într-o pungă etanșă. Când ți se udă picioarele pe poteca noroioasă, o pereche uscată la prânz e un mic lux.
Nu uita de acoperământul capului și de mănuși, chiar subțiri. La altitudine și în vânt, temperatura simțită scade mult. O căciulă de lână și o fâșie de material pentru gât ocupă puțin loc și se pun pe tine în două secunde, atunci când stai la pauză și corpul se răcește repede.
Gamașele, acele huse mici care se pun peste gleznă, merită luate dacă ai de trecut prin frunze ude, noroi sau iarbă înaltă. Opresc murdăria și apa să intre în pantof și țin pantalonii curați. Nu sunt obligatorii, dar pe poteci mai puțin umblate fac diferența între o seară plăcută și una petrecută cu picioarele ude, în șosete care scârțâie.
Încălțămintea, partea care nu se improvizează
Pantofii de oraș nu au ce căuta pe un traseu cu frunze ude și pietre alunecoase. Ghetele sau pantofii de drumeție au talpă cu profil adânc, care prinde pe teren umed, și o structură care susține glezna. Pentru ture ușoare pe dealuri merg și pantofii joși de trail, dacă ești obișnuit cu ei.
Încălțămintea nouă trebuie purtată înainte. O pereche cumpărată cu o zi înainte de plecare produce, aproape sigur, bășici. Poartă-i prin casă, apoi la plimbări scurte, și abia după aceea la o tură lungă. Șireturile se ajustează diferit pe urcare și pe coborâre, așa că oprește-te să le strângi când se schimbă panta.
Un detaliu simplu: un plasture special pentru bășici sau câteva bucăți de leucoplast în trusa mică, pe care să le pui la primul semn de roșeață, nu când pielea s-a rupt deja. Mulți drumeți experimentați spun că ele salvează mai multe zile decât orice alt obiect din rucsac.
Un ceas obișnuit sau un telefon cu ora la vedere te ajută să ții socoteala timpului. Calculează cam câte ore îți ia urcarea, adaugă timpul pentru pauze, lasă o oră de siguranță și stabilește o oră de întoarcere pe care nu o depășești, indiferent cât de aproape ești de vârf. Mulți drumeți bătrâni spun că muntele nu fuge, iar cine știe să se întoarcă la timp are mereu o a doua tură.
Apa, mâncarea și ce nu se uită
Pentru o zi de drumeție, un litru și jumătate de apă pe persoană e o limită bună, mai mult pe vreme caldă. Toamna nu transpiri ca vara, dar deshidratarea apare la fel, doar că nu o simți. Un termos cu ceai cald face minuni la prânz, iar o sticlă de plastic reutilizabilă e mai ușoară decât una de sticlă.
La mâncare, gândește-te la energie care se digeră ușor: nuci, fructe uscate, batoane simple, un sandviș cu brânză, un măr. Evită mesele grele înainte de urcare. Mănâncă puțin și des, nu o singură dată, la prânz, după ce te-ai epuizat. Ia mai mult decât crezi că-ți trebuie; o parte din mâncare poate rămâne în rucsac, dar nu poți mânca ceva ce nu ai.
Nu uita o lanternă frontală cu baterii încărcate, deoarece seara vine devreme. Un telefon cu baterie plină, o baterie externă, o hartă descărcată offline și o foaie de hârtie cu traseul sunt la fel de utile. Ora de întoarcere se calculează cu o marjă generoasă, pentru că toamna se întunecă repede, iar coborârea pe întuneric e cea mai obositoare parte a zilei.
Pentru siguranță, învață semnele de pe traseu înainte de plecare. Marcajele colorate, punctele, benzile sau triunghiurile, fiecare cu semnificația lui, sunt vopsite pe copaci și pe pietre. Dacă nu mai vezi un marcaj după zece minute de mers, oprește-te și întoarce-te până la ultimul văzut. Pierderea potecii e una dintre cele mai frecvente probleme toamna, când frunzele acoperă urmele.
Trusa mică de prim ajutor și siguranța
O trusă simplă ocupă cât un pumn: plasturi, comprese sterile, o folie izotermă (acea foaie subțire, aurie, care ține căldura corpului), un bandaj elastic, dezinfectant, medicamentele personale. Nu e nevoie să cari o farmacie. Important este să știi ce ai și unde, ca să nu răscolești rucsacul cu mâinile tremurând.
Spune cuiva unde pleci și când te întorci. Poate fi un prieten, o rudă sau gazda de la cabană. Și anunță-l dacă schimbi traseul. Pe teren, ține cont de prognoză, dar și de ce vezi: nori care se adună repede, un vânt ce se schimbă, o ceață care urcă din vale. Un traseu abandonat la timp nu e un eșec, ci o decizie bună.
Dacă mergi în grup, viteza o dictează cel mai lent. Opririle regulate, la fiecare oră, pentru apă și gustare, țin toată lumea împreună. Iar telefonul se păstrează pentru urgențe și fotografii scurte, nu pentru derulat în mijlocul potecii.
Mai merită o privire și ce lași în mașină sau acasă. Un schimb complet de haine uscate, o cană de ceai sau supă la termos pentru întoarcere, un prosop mare. După o zi udă, plăcerea de a te schimba într-o haină uscată și de a bea ceva cald înainte de drumul spre casă rămâne la fel de bună ca priveliștea de pe creastă. Pregătește-le dinainte, în portbagaj, ca să te aștepte.
Obiectele mici care fac o zi frumoasă
Câteva lucruri mici nu sunt neapărat esențiale, dar îți dau confort. O pernuță de șezut din spumă, pe care o pui pe un trunchi ud la pauză. Un prosop mic, un pachet de șervețele, o pungă pentru gunoi, pe care o aduci înapoi, plină, în loc să lași ceva pe traseu. Ochelarii de soare, pentru că lumina reflectată de frunzele galbene sau de o zăpadă timpurie obosește ochii.
Bețele telescopice, deși pe unii îi irită, ușurează genunchii la coborâre și ajută la echilibru pe teren alunecos. Se reglează la înălțimea cotului îndoit în unghi drept și se îndoaie ușor când urci. Dacă nu ți-ai mai folosit de ele, încearcă pe o tură scurtă înainte.
Un ultim gând despre ritm. Octombrie are zile scurte, deci plecarea matinală contează. Dacă începi drumul la nouă, ai de fapt vreo șapte ore cu lumină bună. Pornește rar, cu pași mici, și lasă corpul să se obișnuiască înainte să accelerezi. Un ritm la care poți vorbi fără să gâfâi este, de obicei, cel potrivit pentru o zi lungă și pentru plăcerea întoarcerii.
Înainte de plecare, pune totul pe jos, în fața ta, și cântărește fiecare obiect cu o întrebare: îl voi folosi sigur sau doar poate? Ce ai pus doar „în caz că”, în afara trusei și a hainelor de rezervă, rămâne acasă. Rucsacul ușor te lasă să privești în jur, să observi frunzele, ciuperca de lângă potecă, lumina piezișă de după-amiază. Pentru asta ai plecat de acasă, nu ca să-ți cari casa în spate.
