Herbarul școlar este o colecție de plante presate, uscate și etichetate, alcătuită după aceleași reguli ca un herbar științific, doar la scară mică. Valoarea lui stă în exactitatea etichetei: o plantă fără loc, dată și denumire nu mai spune nimic.
Ce plante se pot culege pentru un herbar școlar?
Pentru un herbar școlar se culeg plante comune, abundente în locul respectiv, și doar câte un exemplar din fiecare specie. Pajiștile de la marginea satului, marginile de drum, livezile și grădinile oferă suficient material pentru o colecție de 20–30 de specii.
Există și limite clare. În ariile protejate, precum parcurile naționale și rezervațiile, culesul plantelor este, de regulă, interzis fără aprobare. Speciile ocrotite nu se culeg nicăieri, oricât de numeroase ar părea; floarea-de-colț și papucul-doamnei sunt exemplele cele mai cunoscute. Regula sigură pentru elevi: dacă planta este rară în locul respectiv sau dacă nu se știe ce este, se fotografiază, nu se culege. Excursiile școlare în natură, ca cele descrise în ghidul despre activitățile în aer liber potrivite pentru copii, sunt prilejul bun pentru fotografii și notițe, nu pentru cules în masă.
Cum se culege corect o plantă pentru presare?
O plantă se culege pe vreme uscată, după ce s-a ridicat roua, și se alege un exemplar întreg, sănătos, cu frunze și cu flori sau fructe. Florile sunt esențiale, pentru că după ele se face identificarea.
- Plantele mici, ierboase se scot cu tot cu rădăcină, cu o lopățică, iar pământul se scutură ușor.
- Arbuștii și arborii se reprezintă printr-o rămurică de 20–30 cm cu frunze și, dacă se poate, cu flori sau fructe.
- Plantele prea lungi se îndoaie în formă de V sau N, ca să încapă pe coală.
- Pe teren se notează imediat locul, data și tipul de habitat, într-un carnet sau pe o bucată de hârtie pusă lângă plantă.
Până la presare, plantele se țin între foile unui caiet vechi, nu în pungă de plastic, unde mucegăiesc repede.
Cât durează presarea și uscarea plantelor?
Presarea și uscarea durează, în mod obișnuit, între una și trei săptămâni, în funcție de cât de suculentă este planta. Fiecare exemplar se întinde între coli de hârtie absorbantă, cu frunzele desfăcute și cu cel puțin o frunză întoarsă pe dos, ca să se vadă ambele fețe.
| Tip de plantă | Schimbarea hârtiei | Durata uscării |
|---|---|---|
| Ierburi și plante cu frunze subțiri | Zilnic, primele 3–4 zile | 7–10 zile |
| Plante cu flori mari sau tulpini groase | Zilnic, prima săptămână | 10–14 zile |
| Plante cărnoase, cu frunze groase | Zilnic, până la 10 zile | 2–3 săptămâni sau mai mult |
Teancul se pune sub câteva cărți groase, într-o cameră uscată. Hârtia umedă neschimbată înnegrește plantele.
Ce se scrie pe eticheta unei plante din herbar?
Eticheta unei plante din herbar cuprinde denumirea populară și cea științifică, familia, locul și data culegerii, habitatul și numele celui care a cules-o. Se lipește în colțul din dreapta jos al colii.
- Denumirea populară și denumirea științifică, scrisă cu genul cu majusculă și specia cu literă mică.
- Familia botanică.
- Localitatea și, cât mai precis, locul: pajiște, liziera pădurii, malul pârâului.
- Data culegerii.
- Numele culegătorului și, separat, al celui care a identificat planta, dacă diferă.
Identificarea se face cu un atlas botanic, iar rezultatul unei aplicații de recunoaștere se confirmă după caracteristicile din carte.
Cum se montează și se păstrează herbarul?
Planta uscată se fixează pe o coală albă și groasă cu benzi înguste de hârtie gumată sau cu câteva fire de ață, nu cu lipici întins pe toată suprafața. Formatul A3 este practic pentru majoritatea plantelor, iar fiecare coală conține o singură specie.
Colile se așază în mape de carton, grupate pe familii, și se păstrează în cutii închise, într-un loc uscat, ferit de insecte. Astfel, herbarul rezistă zeci de ani.
Cum devine herbarul un proiect școlar complet?
Herbarul devine un proiect complet atunci când colecția răspunde unei întrebări, nu doar adună plante. Câteva teme potrivite pentru gimnaziu:
- plantele unei pajiști din apropierea școlii, observate în trei anotimpuri;
- plantele folosite în gospodăria tradițională a satului, completate cu ce își amintesc vârstnicii;
- diferențele dintre flora de la câmpie și cea de la munte, adunate în două excursii.
O fișă scurtă pentru fiecare plantă, cu fotografia făcută pe teren, completează lucrarea. Munca se împarte ușor în etape săptămânale, ca să nu se adune peste temele obișnuite de după școală. Zonele cu floră variată, precum cele prezentate în articolul despre Apuseni și iubitorii de natură, oferă material bogat pentru observație, cu respectarea regulilor ariilor protejate.
